AZAPLAR, a Tatar-founded village in Dobrogea, Romania
This book is in Romanian. It is a collection of short stories based on events in the author's childhood.
Extrase din Cuvântul înainte al lucrării:
Viaţa unui scriitor seamănă cu căile unui labirint. Fiecare cale întortocheată din acel labirint ascunde o poveste. În memoria-labirint a unui scriitor se ascund multe poveşti. Ici-colo mai dai de câte o uşă, dinaintea căreia scriitorul îşi vâră mai întâi personajele, aşteptându-le afară, să le asculte mai apoi povestea. Multe nu se mai întorc. Se rătăcesc pe acolo şi nu mai ştiu să iasă. Atunci mă imaginez în satul meu dobrogean, Azaplar (cunoscut ca satul chinuiţilor), ca pe vremea copilăriei, în cimitirul turcesc, când cutreieram cu sfială printre crucile din piatră, ce aveau cioplite deasupra un cap acoperit cu un fel de turban. Nu toate crucile erau aşa. Pe cele cu turban le băteam cu palma peste creştet, strigând la ele: "Mă! Ieşi afară şi spune-ne cine eşti, şi care e povestea ta!" Nimeni nu ieşea din morminte, şi nu-mi rămânea decât să le imaginez poveştile, căci - nu mă îndoiam la vremea aceea - fiecare îşi avea povestea lui. Aşa cum avea povestea sa, Negip Hagi Fazâl, poetul tătar îngropat aici. Retras în colţul de lângă sobă, fie iarna sau primăvara, o tot iscodeam pe mama (avea locul ei acolo, când torcea lână la fus, cu furca-n brâu), iar de nu aflam mai multe, căutam în lectura cărţilor, să aflu o poveste care să o înlocuiască pe cea a tăcutelor turbane din cimitir. Nu-mi imaginez pe cineva care să se poată lipsi, la vârsta copilăriei, de lectura basmelor sau a poveştilor. Eu am înţeles că nu poţi fi copil cu adevărat decât în căsuţa în care te-ai născut, în mijlocul alor tăi. "A fi sau a nu fi!," aceasta-i întrebarea. Întrebarea decisivă a lui Shakespeare. Ce fiori să-ţi dea cutremurătoarea frază, atunci când luciul sabiei nu-ţi dă de înţeles şi în care sânge se va oglindi?
[...] Homer nu cutezase a pune aripi oamenilor, precum zburau zeii, de pe pământ, înapoi în Olimp. Kafka, aşijderea. În schimb, inventase uşa interzisă. Adusese o cântare omului, aşa cum nu cunoscuse nici Iason când adusese din zări lâna de aur. "Numai cântările sunt nepieritoare în veac" - scria Ovidiu, în "Dragostea Corinei." În "Caietul de vise" (cap. 17, din "Un om norocos" a lui Octavian Paler), autorul se pomeneşte că, povestind viaţa sa unui necunoscut, acesta îi spune la un moment de tăcere: "Povesteşte mai departe... altfel vei muri." Să se fi gândit la Şeherezada? Dincolo de uşa interzisă, auzim povestea celui fără niciun drum de întoarcere, poveste pe care eu n-am mai apucat-o (ca trăitor al satului meu) până la capăt..., căci soarta mi-a hărăzit alte căi pe care să mă pierd în lumea largă. Întoarcerea mea în satul copilăriei e tocmai calea pe care va trebui să o străbat prin acest labirint, pentru a mă înfăţişa cititorilor cu povestea scrisă.
Tudor Cicu
